Densitometrul

Ostwald

Sistemul de culori Ostwald

În colorimetrie, sistemul de culoare Ostwald este un spațiu de culoare inventat de Wilhelm Ostwald. Asociat cu manualul Harmony Color, acesta cuprinde un set de cipuri de vopsea reprezentând spațiul de culoare Ostwald. Există 4 ediții diferite ale manualului Color Harmony. Fiecare manual este alcătuit din grafice, fiecare diagramă fiind un spațiu de culoare diferit.

Ostwald a recomandat un aranjament sistematic de culori și o standardizare a culorilor folosite. Ostwald credea că culorile ar trebui să fie folosite și selectate doar dintr-o colecție finită. El a recunoscut că sistemul său a lăsat unele culori intermediare între cele pe care le-a ales, dar el nu a muncit să le includă în spațiul său de culoare.

Sistemul lui Ostwald oferă o interpolare unică, intermediară între culorile adiacente. Nu are o modalitate ușoară de a înregistra milioane de culori.

Manualul de armonizare a culorilor este alcătuit din diagrame de chipsuri colorate care reprezintă un spațiu de culoare. Forma globală a unei diagrame este un triunghi echilateral alcătuit din 28 de eșantioane. Fiecare diagramă este alcătuită din probe de aproximativ aceeași nuanță. Fiecare diagramă are un eșantion cu cea mai mare puritate. Eșantionul este punctul optim focal al triunghiului. O serie de cinci eșantioane cu o reflectanță crescătoare și o puritate descrescătoare se află pe marginea superioară a triunghiului. Se termină cu o modificare aproape gri a nuanței originale pure. O serie de cinci eșantioane cu scăderea reflexiei și a

purității descrescătoare se află pe marginea inferioară a triunghiului. Se termină cu o modificare aproape neagră a nuanței inițiale. Între aceste serii luminoase și întunecate sunt alte eșantioane de reflexie și puritate intermediare. [1]

Toate probele de culori de pe aceeași diagramă au aproape aceeași lungime de undă dominantă. Toate probele de culori în același rând vertical au aproape aceeași lungime de undă dominantă și puritate, făcând singura diferență de reflexii.

Probe de culoare realizate din tablă de acetat de celuloză clară, cu o față acoperită cu un lac colorat opac. Acest lucru asigură că ambele fețe au aceeași culoare, în timp ce o parte este lucioasă, iar cealaltă este mată.

RAL

RAL reprezinta “standardul” de culoare utilizat în Europa. Din 2013, pentru identificarea mai exacta, fiecare culoare din paletarul RAL are o holograma proprie.

 In anul 1927 “Reichs-Ausschuß für Lieferbedingungen und Gütesicherung” (“Comisia Imperiala pentru Stabilirea Termenilor si Asigurarea Calitaţii” din Germania) au definit prima colectie a culorilor RAL denumita RAL 840 si compusa din 40 de culori. In anul 1930 s-a definit structura codului RAL compusa din 4 cifre,prima cifra reprezentand culoarea de baza. In anul 1960 li s-au asociat culorilor nume pentru a evita confuzia intre acestea.

Culorile RAL sunt clasificate in functie de nuanta, luminozitatea si intensitatea culorii de baza.

Asezarea spatiala a sistemului RAL

Nuantele sunt organizate sub forma circulara iar pozitia fiecareia poate fi asociata unghiului pe care aceasta il face cu orizontala(de exemplu rosu este asociat unghiului de 0ᵒ,galben celui de 90ᵒ, albastru 270ᵒ etc.)

Luminozitatea culorilor este reprezentata printr-un ax ce trece prin mijlocul blocului de culori RAL, divizat in 100 de unitati, unde 0 reprezinta luminozitate inchisa=negru si creste spre partea superioara.

Intensitatea culorii porneste de la axul central al sistemului RAL si creste exteriorul acestuia.       

Iata cateva exemple ale culorilor RAL din jurul nostru:

Ral 3001- Signal red

RAL 6002- Leaf green

Coloroid

Sistemul Coloroid Color este un spațiu de culoare dezvoltat între anii 1962 și 1980 de profesorul Antal Nemcsics de la Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta pentru a fi folosit de "arhitecți și constructori vizuali". Din august 2000, Coloroid a fost înregistrat ca standard maghiar MSZ 7300.
Ca și sistemele OSA-UCS și Munsell, Coloroid încearcă să modeleze un spațiu de culoare perceptual uniform sau UCS. Cu toate acestea, standardul UCS aplicat în sistemul Coloroid este o creștere egală a culorii atunci când întreaga gamă de culori este prezentată vizualizatorului, spre deosebire de standardul de "just noticeable" egal sau de diferențele de culoare mici între perechi de culori similare prezentate separat.

Culorile din spațiul de culoare Coloroid sunt specificate fundamental în funcție de atributele perceptuale ale "luminozității" (factorul de luminanță, V), "saturația" (puritatea excitației, T) și nuanța (lungimea de undă spectrală sau dominantă, A).

Componentele TVA sunt utilizate pentru a defini o geometrie a culorii cilindrice, cu V ca axa verticală achromatică (luminozitate sau luminozitate), T ca distanța orizontală față de axa achromatică (croma) și A ca unghiul de nuanță în jurul cercului de nuanță. Limitele circumferinței acestui cilindru sunt definite de locusul spectrului sau de culorile pe măsură ce apar într-o singură lungime de undă a luminii (sau un amestec de lungimi de undă unice "violete" și "roșii"); acest domeniu variază vertical în V în jurul cercului de nuanță, indicând dacă luminanța sau luminozitatea relativă a fiecărei lungimi de undă este mare (nuanță galbenă) sau scăzută (culoarea violet albastru). Aceasta definește limitele percepției exterioare ale spațiului de culoare.

Sistemul natural de culori (SNC)

        NCS afirmă că există șase percepții de culoare elementare ale viziunii umane - care ar putea coincide cu primarele psihologice - propuse de ipoteza opiniilor de culoare : alb , negru , roșu , galben , verde și albastru . Ultimele patru sunt numite și nuanțe unice . În NCS toate cele șase sunt definite ca culori elementare, qualia ireductibilă, fiecare dintre acestea fiind imposibil de definit în termenii celorlalte culori elementare. Toate celelalte culori experimentate sunt considerate percepții compozite, adică experiențe care pot fi definite în termeni de asemănare cu cele șase culori elementare. De exemplu, un roz saturat ar putea fi definit pe deplin prin asemănarea sa vizuală cu roșu, albastru, negru și alb.

Culorile din NCS sunt definite prin trei valori exprimate în procente , specificând gradul de negru (= similaritatea vizuală relativă cu culoarea elementară neagră), cromaticitatea (= similitudine vizuală relativă cu cea mai puternică și cea mai saturată culoare pe care o puteți gândi ) și nuanță (= similaritate față de două dintre culorile elementare cromatice roșii, galbene, verzi și albastre, exprimate în cel mult două procente). Nu se consideră că nuanța nu are o asemănare vizuală cu ambele nuanțe ale unei perechi de adversari; adică nu există "roșu verde" sau "galben". Negru și cromaticitate împreună se adaugă până la sau mai mică decât 100% - restul lor de la 100%, dacă este cazul, dă cantitatea de alb. Notațiile de culoare NCS complete pot fi, de asemenea, etichetate cu un S, ceea ce indică faptul că versiunea curentă a standardului de culoare NCS a fost utilizată pentru a specifica culoarea.

Două exemple de notație de culoare NCS - nuanțele galbene și albastre ale steagului suedez :

• Galben - NCS 0580-Y10R (nuanță = 5% negru, 80% cromaticitate, nuanță = 90% galben + 10% roșu.
• Albastru - NCS 4055-R95B (nuanță = 40% negru, 55% cromaticitate, nuanță = 5% roșu + 95% albastru.

NCS este reprezentată în nouă țări și este norma de referință pentru desemnarea culorilor în Suedia (din 1979), Norvegia (din 1984) și Spania (din 1994). Este, de asemenea, unul dintre standardele utilizate de Autoritatea Internațională pentru Culori , un editor de frunte al previziunilor de tendințe de culoare pentru designul interior și piețele textilelor.    Link!